România se află în stare de alertă din cauza pandemiei de coronavirus, iar la nivel guvernamentale se discută deja despre o posibilă remaniere.
Surse mediafax.ro transmit că premierul Ludovic Orban ar dori ca această remaniere guvernamentală să aibă loc până la alegerile locale, iar cei vizați sunt Marcel Vela, Monica Anisie și Ion Ștefan.
Eventuala schimbare a lui Marcel Vela de la șefia ministerului Afacerilor Interne are ca punct de plecare Sărbătorile Pascale, atunci când acesta ar fi intrat în conflict chiar cu Ludovic Orban și cu Klaus Iohannis. Totul a pornit de la protocolul semnat cu BOR – angajații MAI urmau să împartă Lumina Sfântă în noaptea de Paște, împreună cu voluntari ai bisericii -, ulterior ajungându-se în faza în care protocolul respectiv a fost anulat. Iar asta s-a întâmplat după ce a intervenit Klaus Iohannis. (CITEȘTE ȘI: A FOST CONFIRMAT UN CAZ DE CORONAVIRUS LA CURTEA DE APEL BUCUREŞTI! O ANGAJATĂ A FOST INFECTATĂ ȘI ALȚI PATRU AU INTRAT ÎN IZOLARE)
După cum precizam mai sus, nu numai Marcel Vela ar urma să fie remaniat, ci și Monica Anisie, de la Educație, alături de Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice.
În ceea ce o privește pe Monica Anisie, aceasta ar urma să ”plătească” pentru ”bâlbele” legate de învățământul la distanță, iar ministrul Ion Ștefan – Ministrul Lucrărilor Publice – este vizat de remaniere pentru că ”și-ar fi angajat rudele în sistem”.
Mai mult, acesta deține și o declarație de avere controversată, potrivit sursei citate mai sus, în respectivul document apărând informația că deține o casă de 1000 de metri pătrați, iar din vina constructorului ar fi apărut un etaj, în loc de o mansardă. (VEZI ȘI AICI: ZECE CADRE MEDICALE ALE SPITALULUI DE NEUROCHIRURGIE DIN IAŞI, INFECTATE CU CORONAVIRUS)